Nu sunt produse in cos.
Necesarul de inputuri, în special semințe și produse pentru protecția plantelor este cel mai ridicat primăvara. Pentru ca o nouă substanță activă să poată fi pusă pe piață este nevoie de peste zece ani de muncă de cercetare, dezvoltare, testare, autorizare și de peste 250 milioane de euro.
Aceste produse în majoritatea cazurilor, conțin materiale de calitate inferioară. Cele mai des întâlnite sunt copiile de calitate net inferioară, fără etichetă sau etichetă falsă. Aceste produse sunt foarte periculoase, nu sunt testate, nici omologate pentru utilizarea în siguranță la culturi.
În majoritatea cazurilor, dozele de substanță activă sunt mai mici decât cele specificate pe etichetă sau chiar diferită de ce scrie pe etichetă. Produsele și semințele contrafăcute pun în pericol atât fermieri, consumatori și mediul înconjurător. Dacă eficiența produselor sunt mai mici și producțiile sunt diminuate, sau în cel mai rău caz poate fi pierdut în totalite. La consumatori finali poate provoca intoxicare gravă.
Produsele ilegale pătrund pe piața europeană prin declarații false la punctul de import ori sub acoperirea importurilor paralele ilegale. Pesticidele contrafăcute intră sub diferite forme: ca substanțe active, vrac în loturi de concentrate prefabricate sau în recipiente mici, gata pentru a fi utilizate de către fermieri. De cele mai multe ori, ambalajul poartă o copie foarte bine realizată a etichetei originale, dar sunt și cazuri de ambalaje fără etichete sau cu etichete ce conțin informații elementare, fără instrucțiuni clare de utilizare.
Produsele comercializate în România trebuie să aibă obligatoriu eticheta numai în limba română.
Ce trebuie făcut?
- Cumpărați produse doar din surse sigure și autorizate, pe care le cunoașteți sau despre care știți că operează legal.
- Cereți întotdeauna factură, bon fiscal sau chitanță când achiziționați produse de protecția plantelor.
- Verificați tipul ambalajului cu informațiile de pe site-ul producătorului.
- NU cumpărați produse din „portbagajul mașinii” sau de pe site-uri generaliste de pe internet.
- Contactați autoritățile dacă aveți suspiciuni.